Lora a fost implicată într-un accident rutieri, în județul Argeș, după ce mașina în care se afla a lovit un adolescent băut, care alega pe marginea drumului. Artista se întorcea de la un concert, pe care l-a susținut la Mărăcineni.
Tânărul în vârstă de 16 ani a fost acroșat de mașina în care se afla Lora. Și-a prins piciorul sub roata mașinii, iar polițiștii și un echipaj al ambulanței au ajuns, imediat, la fața locului. Băiatul lovit de autoturism avea o alcoolemie de 0,37 în aerul expirat. Oamenii legii au dechis un dosar penal în acest caz.
Altfel, la finalul anului trecut, Lora a rememorat clipele dureroase pe care le-a trăit în copilărie. Totul a început pentru artistă atunci când şi-a pierdut tatăl, la vârsta de 4 ani!
„La patru ani a murit tatăl meu într-un accident. Nu mi s-au spus niciodată foarte multe şi la înmormântarea lui a venit foartă multă lume. Tata era un chirurg de nota 10. Eram tristă în poze”, a spus artista într-o emisiune TV.